Portada de Spune da vieții

Ficha del libro

Spune da vieții

Sobre Spune da vieții

La unsprezece luni după eliberarea sa din lagărele naziste în care și-a pierdut aproape toată familia, Viktor E. Frankl ține o serie de conferințe publice la Viena, orașul unde s-a întors să profeseze. În ele, psihiatrul care curând va deveni cunoscut în toată lumea își prezintă reflecțiile despre sensul existenței, reziliență și importanța unei vieți trăite deplin, chiar și atunci când avem de înfruntat cele mai grele obstacole. Convingerea lui fundamentală, pe care experiența războiului n-a făcut decât să i-o întărească și să i-o clarifice, este că fiecare criză conține o șansă. În ciuda ororilor de nedescris ale lagărului, Frankl învățase de la colegii de detenție că este întotdeauna posibil să spui „da“ vieții. Prelegerile incluse în acest volum subliniază și o altă temă care va deveni un leitmotiv al întregii lui opere și activități profesionale: respingerea tendințelor reducționiste din psihoterapie – și mai general din interpretarea lumii și a ființei omenești – și „reumanizarea“ medicinei.Cuvintele lui reverberează peste decenii, dovedindu-se tulburător de relevante pentru lumea de azi și pentru perioada de răsturnări și reconsiderări culturale și umane pe care o trăim cu toții.„Această carte admirabilă își depășește contextul originar, oferindu-ne înțelepciune și îndrumare.“Publishers Weekly„Șaptezeci de ani mai târziu, filozofia lui Frankl este în continuare o sursă de inspirație.“Kirkus Reviews

¿Cuántas páginas tiene Spune da vieții?

Esta edición de Spune da vieții tiene 144 páginas. El tiempo para terminarlo depende de cuántas páginas leas al día.

20 páginas al día

~8 días

30 páginas al día

~5 días

50 páginas al día

~3 días

Es una estimación por ritmo diario, no por velocidad en palabras por minuto.

Calcula cuánto tardarías tú en leerlo →

Temas y géneros

PsychologyPsychopathology

Guárdalo, registra tu progreso y compártelo con otros lectores.

La actividad de la comunidad aparecerá aquí cuando exista suficiente señal para que sea útil.